De ce ne temem de copii?

Nu credeam ca o sa iubesc vreodata copiii. Mereu stanjenita de prezenta lor, incercam sa stau cat mai departe si sa interactionez cu ei cat mai putin posibil. Nu avusesem copii mici in familie, nu tinusem niciodata in brate un bebelus. Plansul lor ma speria cumplit, pentru ca nu stiam cum sa reactionez. Sa nu mai vorbesc de schimbat scutece murdare sau de chinul de a-i convinge sa manance piureurile acelea oribile!

„Da, copilasii sunt draguti”, imi spuneam. „Dar numai de la distanta.”

Dupa casatorie, teama mea de copii s-a transformat in spaima. Una e sa fii in preajma unui copilas cateva ore si alta e sa ai grija de el pentru tot restul vietii. Sigur, nu te obliga legea sa faci un copil, dar ce te faci cand partenerul isi doreste acest lucru din tot sufletul?

Copilul – motiv de divort?

 Citeam mai demult pe un forum ca, dupa aparitia primului copil, viata de cuplu se schimba intotdeauna radical si ca, in unele cazuri, juniorul devine motiv de divort. Explicatia era ca tinerii parinti nu reusesc sa se adapteze la noua realitate: apare oboseala si stresul, sotia se neglijeaza, sotul e frustrat, amandoi tanjesc dupa odihna si dupa momentele in care se distrau cu prietenii. Si in final clacheaza. Cunosc si eu mai multe cazuri de cupluri cu copii mici care au divortat, din pacate.

Atunci care este adevarul? Poate fi nasterea unui copil motiv de divort?

Intr-adevar, primul copil zguduie universul cuplului. Ai mult mai putin timp pentru tine sau pentru partener, esti stresat, obosit, iar rabdarea iti este mereu testata in cele mai diverse moduri. Daca ai mai avut grija de copii in trecut, atunci stii oarecum la ce sa te astepti. In caz contrar, noile responsabilitati te lovesc brusc si cu forta unui tren intercity. In plus, poate ca un parinte se implica prea mult, altul prea putin, apar certuri, tensiuni si cuplul incepe sa scartaie. De aici pana la divort nu e decat un pas.

Sunt convinsa ca destul de multi ar spune in acest moment „Tocmai de aceea nu am si nu vreau sa fac copii”. Ii inteleg. Si eu am gandit la fel la inceput. Insa tot ce am expus pana acum nu este decat jumatatea goala a paharului. Hai sa o vedem si pe cea plina.

Partea frumoasa a meseriei de parinte

 Momentul in care iti tii copilul in brate pentru prima oara nu se poate descrie in cuvinte. Da, e o bucatica de om care iti va face mii de probleme, dar e bucatica TA. Tie iti va spune „mama” sau „tata” si pe tine va vrea sa te imite in tot ce faci. Te vei topi de fericire cand iti va spune „Bibilea ma” sau „Tati lou” (= „Iubirea mea” sau „Tati meu”) si fiecare pupic sincer va valora cat o mie de nopti cheltuite in club. Daca as fi stiut dinainte cat de mult ne vom distra cu juniorul nostru, nu m-as mai fi temut atat de tare sa devin parinte. Acum nu mai concep viata fara prichindelul meu.

Copiii au un fel aparte de a-ti alunga toate grijile atunci cand rad. Le-ai privit vreodata chipul cu atentie? Ei se bucura cu toata fiinta lor de cele mai marunte lucruri si sunt cei mai buni profesori de distractie.

Bun, dar cum ramane cu divortul?

Cum sa treci cel mai greu examen din scoala vietii

In mod cert, un copil este un test de maturitate pentru ambii parinti. Nu trebuie sa faci din copil centrul universului si nu trebuie sa iti neglijezi partenerul de viata. Important este sa pastrezi un echilibru intre dragostea fata de copil si dragostea fata de partener. Daca esti mama, nu uita sa te ingrijesti si pe tine, astfel incat sa ramai aceeasi femeie de care s-a indragostit sotul tau. Daca esti tata, intinde-i sotiei o mana de ajutor si incurajeaz-o cand vezi ca este coplesita de situatie. Ideal este ca parintii sa se implice amandoi in cresterea copilului, ca sa nu apara frustrari pe viitor.

Un alt lucru extrem de important (si pe care il uitam adesea) este faptul ca bebelusii invata prin imitatie. Daca vrem ca pruncul nostru sa fie calm, vesel si ascultator, atunci trebuie sa fim si noi asa. Da, ai citit bine: un parinte trebuie sa fie si ascultator. De multe ori suntem atat de obsedati de ideea ca un copil trebuie sa faca mereu ce vrea parintele, incat uitam ca si cel mic are o identitate si o vointa. Fireste, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa il lasam sa se urce pe aragaz, daca asta doreste, insa putem sa ii facem si lui pe plac in ce priveste lucrurile mai putin importante. Nu e sfarsitul lumii daca nu isi bea tot laptele sau daca il mai lasi inca un sfert de ora sa se joace inainte de culcare.

Un alt sfat util ar fi sa nu iti abandonezi copilul in fata televizorului. Programele din ziua de azi sunt pline de violenta, de scandal si de modele nedemne de urmat. Copiii mici nu stiu sa deosebeasca realitatea de fictiune si au tendinta de a imita tot ce vad la televizor. Asa ca, daca vrei sa il lasi pe cel mic sa se uite la TV, alege un program de desene animate potrivit varstei lui si ai mereu grija la ce filme te uiti atunci cand el este langa tine.

De asemenea, incearca sa te informezi in legatura cu orice problema aparuta. Intreaba alti parinti sau documenteaza-te pe internet. Nu refuza din orgoliu orice sfat din afara, vorba aceea: inteleptul invata din greselile altora.

In concluzie

 Nu trebuie sa ne temem de copii. Aparitia unui nou membru in familie este o piatra de incercare, insa nu si un motiv de divort. In cazul in care partenerii au alte probleme mai vechi, nerezolvate, atunci nasterea copilului poate accentua tensiunile deja existente. Dar daca cei doi soti sunt uniti, calmi, maturi si responsabili, probabil ca si copilul va fi ceva mai echilibrat si nu le va crea atat de multe neplaceri. Dimpotriva chiar, va fi un motiv de bucurie si le va completa definitia de cuplu in cel mai frumos mod cu putinta.

Acest articol a fost publicat în Social. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la De ce ne temem de copii?

  1. Lulu spune:

    Foarte frumos articolul. Din punctul meu de vedere, eu sunt inca la stadiul „draguti, dar numai de la distanta” :)))) Si nu prevad ca o sa se schimbe prea curand, lol. xoxo

  2. Mariana spune:

    Lulu, niciodata sa nu spui niciodata. Eu sunt dovada cea mai elocventa 😉

  3. valeronful spune:

    Mda, chiar bine argumentat articolul. Nu știu dacă aș mai putea adăuga ceva la cele de mai sus, dar știu, cu siguranță, că așa privim noi, eu și persoana de lângă mine, cu o oarecare teamă venirea primului nostru copil, în câteva săptămâni. Mulțumesc!

  4. Mariana spune:

    Valeronful, in primul rand va doresc sa aveti un bebe sanatos. E normal sa iti fie un pic teama, asa se intampla mereu cand pasesti in necunoscut. Important este ca parintii sa se sprijine reciproc si sa se iubeasca. Primul bebelus aduce cu sine noi provocari, dar si multe multe bucurii. Cu fiecare obstacol trecut cu brio o sa fiti si mai uniti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>